Rezultate pentru eticheta "prima zi de scoala"
Emoții în prima zi de școală pentru mii de elevi constănţeni. Autorităţile locale vor reducerea cazurilor de bullying și prevenirea consumului de droguri
A sunat din nou clopoțelul pentru peste 110 mii de elevi constănțeni. Îmbrăcați frumos, cu flori în mână, dar și cu un bagaj de aminitiri din vacanță, așa au venit astăzi la ceremonia de deschidere elevii constănțeni. Clopoțelul a sunat, semn că începe un nou an școlar. Cei mici, dar și cei mari speră ca acest an să fie mai bun, dar și cu mai puține modificări. În schimb, cele mai mari emoții le-au avut copiii de clasa pregătitoare. Ei au fost cei care au spus „Pa pa” la grădiniță și „Bun găsit școală”. Pentru ei începe o nouă etapă din viață.
Forfotă în toate unitățile de învățământ constănțene: copiii s-au reîntors în bănci. Lacrimi de emoţie sau de bucurie pentru micuţii din clasele pregătitoare
A sunat din nou clopețelul astăzi pentru sute de mii de elevi. Sub soarele blând al unui început de toamnă ce nu s-a lăsat așteptat, copiii au trăit iar emoțiile unui nou an școlar. În toate unitățile de învățământ constănțene care și-au deschis astăzi porțile a fost forfotă. Prima zi a fost marcată prin festivități, iar fiecare de la mic la mare s-a bucurat de revederea cu cadrele didactice, dar și cu colegii. Cei mai emoționați au fost, însă, elevii care au pășit pentru prima dată în interiorul școlii. Pentru ei a început un nou capitol în viața lor.
La Eforie Sud, elevii au ieșit în stradă la protest după ce directorul școlii a reorganizat două clase de a 5-a. Ca număr, elevii au rămas la fel de mulți, însă au fost amestecați a 5-a A cu a 5-a B și în final împărțiți în două grupe identice. Părinții, bulversați ca și elevii, nu-și dau seama la ce servește noua organizare.
A sunat astăzi clopoțelul, după şase luni de pandemie: prima zi de şcoală fără flori, fără festivități și fără părinți
Anul școlar a început diferit pentru elevi, părinți și profesori. Clopoțelul a sunat fără festivități, flori sau îmbrățișări. Prima zi de școală a fost dificilă și pentru florari. Din lipsă de clienți, aceștia spun că înregistrează pierderi uriașe.